Blog

M-am decis să scriu acest articol observând eroarea multor justițiabili și, din păcate, a unor profesioniști, în ceea ce privește sfera de protecție oferită de cel mai invocat articol al Convenției Europene, respectiv Articolul 6.

Mai mult, observând numeroase pledoarii dezvoltate pe invocarea dreptului la un proces echitabil în cauze strict fiscale, sunt nevoit să subliniez că astfel de apărări trebuie concepute foarte riguros, deoarece, în principiu, Articolul 6.1 al Convenției Europene nu acoperă acest domeniu. Și să invocăm anumite cauze ca fiind jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, când, în realitate, cauzele au fost judecate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, nu este tocmai indicat…

Prevederile în discuție ale Articolului 6, Dreptul la un proces echitabil

”1.Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. (…)”

Limitele aplicabilității

Prin urmare, din chiar textul Convenției, observăm că sfera protecției conferite de Articolul 6.1 se rezumă la o cauză proprie, existând încălcări ale drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, ori la o acuzație penală îndreptată împotriva petentului.

Însă, ceea ce Curtea Europeană a statuat într-o jurisprudență constantă, a fost că Articolul 6.1 nu este aplicabil cauzelor care țin exclusiv de domeniul public și în special procedurilor fiscale, deoarecea acestea nu prezintă caracteristicile unei contestații cu caracter civilⁱ.

Astfel, din start, trebuie să pornim de la premisa că litigiile având o natură fiscală ”scapă” de sub aria de reglementare a Articolului 6.1 al Convenției Europene. Mai precis, chiar dacă există elemente patrimoniale în respectivul litigiu, dar natura obligației este fiscală, litigiul va fi de natură fiscală, la rândul său.

Considerentele CEDO

În Cauza Ferrazzini v. Italy, Cererea nr. 44759/98, Hotărârea din 12 iulie 2001, para.20-31, în urma unei ample analize a limitelor protecției de care vă vorbeam, Onorata Curte Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: “materia fiscală aparţine nucleului dur al prerogativelor de putere publică, caracterul public al raportului dintre contribuabil şi colectivitate păstrându-şi dominanţa” și, implicit, că astfel de cauze sunt exceptate atât de la protecția Articolului 6.1 al Convenției, cât și a Articolului 1 al Protocolului 1 Adițional la Convenție.

La fel de important, subliniem că fundamentul acestei constatări a fost clădit pe argumentul că ”drepturile și obligațiile unui individ nu sunt neapărat civile ca natură.” Ferrazzini, para. 28.

Posibilitatea invocării art. 6 al Convenției

Având în vedere argumentele pe care le-am prezentat mai sus, la o primă vedere ar reieși că, dacă avem o cauză fiscală, nu putem invoca articolul 6 al Convenției nici în dreptul intern, ca apărări, nici într-o eventuală cerere prezentată Curții Europene, ca violări ale Convenției.

Problema nu se poate tranșa atât de simplu, însă. Mai precis, nimic nu ne împiedică să arătăm elementele penale ale cauzei pe care o apărăm, respectiv ca, în locul unei pledoarii care să evidențieze specificitățile fiscale ale cauzei, să ne axăm pe analizarea celor penale. Astfel, dacă împrejurările ne sunt favorabile, putem ”transforma” caracterul fiscal al unei cauze într-o veritabilă acuzație în materie penală. În consecință, în ajutorul nostru, vom putea invoca atât legea internă, dar și prevederile articolului 6 al Convenției Europene. Iar dacă anumite drepturi sunt încălcate, se va putea construi o aserțiune de încălcare a art. 6 al Convenției, sub aspect penal, cu care să învestim Curtea Europeană a Drtepturilor Omului.

Argumentul calificării

În primul rând, calificarea pe care am arătat-o nu este neapărat necesar să fie și cea dată de procedura internă. Mai precis, chiar dacă potrivit normelor de procedură internă, calificarea litigiului atrage o încadrare fiscală/civilă a sa, calificarea potrivit Convenției ne poate revela trăsături penale ale cauzei, de natură să o facă încadrabilă convențional drept acuzație în materie penală.

În acest sens, putem aminti statuările constante ale Curții Europene, în care se arată că natura unei cauze nu este dată de legislația particulară a unui stat, ci de sensul autonom al noțiunii, care reiese din analiza Convenției, făcută de către Curte.

Aici, amintim în primul rând de „criteriul Engel” folosit pentru a aprecia dacă există o acuzaţie în materie penală în sens european: 1. calificarea faptei în dreptul intern; 2. natura faptei incriminate; 3. scopul, natura şi gradul de severitate al sancţiunii ce poate fi aplicată persoanei acuzate (avându-se în vedere sancţiunea maximă ce poate fi aplicată). Menționăm că al doilea şi al treilea criteriu sunt alternative şi, nu în mod necesar, cumulative dar nu se poate exclude o analiză cumulativă a acestora, în situaţia în care analiza separată a fiecărui criteriu nu face posibilă ajungerea la o concluzie clară cu privire la existenţa unei acuzaţii penale (CtEDO, Marea Cameră, Sergey Zolotukhin c. Rusiei, Hotărârea din 10 februarie 2009, paragraful 53);

Într-o explicare oficială a criteriuluiⁱⁱ, CEDO a arătat că:

18. S-a considerat că art. 6 este aplicabil procedurilor privind majorările de impozit sau altor penalităţi fiscale, pe baza următoarelor elemente:1) legea care instituia sancţiuni se aplica tuturor cetăţenilor în calitate de contribuabili;2) majorarea nu avea ca scop să constituie o reparaţie pecuniară a prejudiciului cauzat ci, în esenţă, să sancţioneze pentru a preveni repetarea infracţiunii;3) majorarea a fost impusă în temeiul unei norme generale al cărei scop era atât disuasiv, cât şi represiv;4) majorarea era una de ordin considerabil [Bendenoun împotrivaFranţei; acontrario, a se vedea dobânda pentru întârziere în cauza Mieg de Boofzheim împotrivaFranţei(dec.)].

Aplicarea criteriului Engel. Cauza Jussila

În Cauza Jussila v. Finlanda, Cererea nr. 73053/01, Hotărârea din 23/11/2006, para 29 și urm., Curtea, în urma aplicării criteriului Engel, a analizat aspecte ce țin de aplicarea T.V.A. În urma analizei, CEDO a statuat că, deși majorările unui impozit aplicat țin de legislația fiscală, deoarece finalitatea majorării urmărea atât un scop preventiv, cât și punitiv, fapta de care jusese acuzat aplicantul avea un caracter penal, în sensul articolului 6 al Convenției.

Cu aplicabilitate în sfera domeniului fiscal-comercial, menționăm și concluziile Instanței din Strasbourg din Cauza Oao Neftyanaya Kompaniya Yukos v. Russia, Cererea nr. 14902/04. Hotărârea din 20/09/2011.

Jurisprudența CEDO în cauze ale României

Strict ca exemplu, ne permitem să reproducem constatările CEDO așa cum se desprind din Cauza Ieremeiov v. România (nr. 2), Cererea 4637/02, Hotărârea din 24.11.2009:

”26. Pentru a stabili dacă o sancțiune penală a fost pronunțată împotriva unei persoane în sensul strict al Convenției, Curtea aplică așa-numitul „criteriu Engel”, reafirmat cel mai recent în Jussila împotriva Finlandei [ (GC), nr. 73.053/01, pct. 30-31, CEDO 2006-XIV] și Sergey Zolotukhin împotriva Rusiei [(GC), nr. 14.939/03, pct. 53, 10 februarie 2009]. Curtea reiterează, în special, că lipsa de gravitate a sancțiunii impuse nu poate duce la eliminarea unei fapte din sfera penalului.

27. Aplicând aceste principii faptelor din prezenta cauză, Curtea constată, de la bun început, că hotărârea pronunțată de tribunal, prin care reclamantul era obligat la plata unei amenzi administrative, este echivalentă cu o „condamnare penală” în sensul strict al Convenției. În special, Curtea observă că infracțiunea săvârșită de reclamant a intrat sub incidența dreptului penal intern. În ceea ce privește natura infracțiunii, Curtea observă că dispozițiile relevante din Codul penal erau îndreptate mai degrabă către toți cetățenii decât către un grup având un statut special și că reținerea infracțiunii respective îl făcea pe făptuitor pasibil de sancțiuni destinate să pedepsească și să descurajeze [a se vedea Ezeh și Connors împotriva Regatului Unit (GC), nr. 39.665/98 și 40.086/98, pct. 104, CEDO 2003-X; Ozturk împotriva Germaniei, 21 februarie 1984, pct. 52, seria A nr. 73; Anghel împotriva României, nr. 28.183/03, pct. 51, 4 octombrie 2007; și Zolotukhin, citată anterior, pct. 55].”

Dimpotrivă, ca inadmisibilitate bazată pe caracterul fiscal al cererii, putem cita Cauza Stere și Alții v. Rom, Cererea nr. 25632/02, Hotărârea din 23.02.2009, în care au fost statuat următoarele:

”28. Curtea reamintește faptul că, într-adevăr, contenciosul fiscal iese din sfera drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, în ciuda efectelor patrimoniale pe care le are în mod necesar în ceea ce privește situația contribuabililor (Ferrazzini, citată mai sus, §§ 29-31).

29. În cauză, Curtea constată că, deși litigiul a fost adus în fața instanțelor civile, acesta se referea la supunerea la impozitul pe venit a ajutoarelor acordate reclamanților. Așadar, era vorba de datorii fiscale contestate de către reclamanți.

30. Astfel, având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că obiectul litigiului ținea în principal de dreptul public, mai exact de contenciosul fiscal (vezi, mutatis mutandis, Cabinet Diot și S.A. Gras Savoye împotriva Franței (dec.), nr. 49.217/99 și 49.218/99, 3 septembrie 2002).

31. În plus, Curtea nu distinge în procedura în cauză nicio „nuanță penală” (vezi, a contrario, Bendenoun împotriva Franței, Hotărârea din 24 februarie 1994, seria A nr. 284, p. 20, § 47).

32. Prin urmare, art. 6 § 1 din Convenție nu este aplicabil în cauză.”

În concluzie,

Este necesar să abordăm extrem de atent problema acoperirii anumitor domenii de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului și spun acest lucru gândindu-mă inclusiv la teoria ”instrumentului de primă generație” a acestui document.

Dar, într-o atare analiză, nu trebuie să uităm că o calificare a materiei nu este dată de dreptul intern al Statului, ci de analiza CEDO, respectiv de principii precum ”sensul autonom al noțiunii”. Și dacă putem încadra o cauză ca având elemente penale, putem, totodată, beneficia de protecția mai largă conferită de art. 6.2 și 6.3 ale Convenției.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește domeniul fiscal, este necesar să avem în vedere constatările altei instanțe europene, mai precis Curtea de Justiție a Uniunii Europene, CURIA.

articol scris de av.  Andrei Grigoriu

Acest articol este proprietatea intelectuală exclusivă a Grigoriu Alina Margareta și Grigoriu Andrei, CA Asociate. Reproducerea conținutului NU este permisă fără acordul nostru explicit.

Prezentul articol a fost conceput în urma studiului jurisprudenței CEDO, a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, dar reprezintă opinia personală a autorului.