Casa de Avocatură Grigoriu&Grigoriu are plăcerea de a vă aduce la cunoștință comunicarea Cauzei Michnea contra României, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Cuvânt înainte
Autorul articolului, avocatul Andrei Grigoriu, este avocatul pledant la CEDO al aplicantului. Având în vedere obligația de a păstra secretul profesional, autorul menționează expres că nu va dezvălui aspecte ale apărării, ci se va limita, exclusiv, la a face o analiză a principiilor de drept care au stat la baza comunicării Cauzei, astfel cum aceasta este publică.
Comunicarea
Ne bucurăm să vă aducem la cunoștință comunicarea Cauzei Michnea contra României și începerea dezbaterilor contra Guvernului României. Precizăm că o comunicare a cauzei reprezintă, practic, intrarea în cea de-a doua etapă a procedurilor în fața CEDO, echivalând cu o admisibilitate, în principiu (cauza nu este respinsă de către Judecătorul-Unic, ca inadmisibilă vădit).
În respectiva Cauză, care face obiectul Cererii nr. 10395/19, dezbaterile vor avea în vedere aserțiunea de violare a dreptului de familie, drept care este apărat de Articolul 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Aici, Articolul 8, Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, prevede:
”1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.
Expunerea faptelor. Întrebările puse Părților
Pentru a nu fi depăși bariera obiectivității absolute, care reprezintă o limită decurgând din obligația avocatului de a păstra secretul profesional, în cele ce urmează ne permitem, exclusiv, să cităm din expunerile oficiale și publice ale Curții Europene a Drepturilor Omului, așa cum se regăsesc pe portalul CEDO:
”SUBJECT MATTER OF THE CASE
The application concerns an alleged infringement of the applicant’s right to respect for his family life, insofar as a court decision dismissed his request for the return of his infant child to Italy, where the applicant resides and where the family lived when the child was born in March 2017. In a final decision no. 299 (adopted on 16 June 2018 and notified to the parties on 13 August 2018), the Bucharest Court of Appeal refused the return on the grounds that despite being born in Italy, the child could not be considered to have her habitual residence in that country, due to the fact that the mother only lived there for a short period of time (from 4 February 2017 to 9 August 2017).
QUESTION TO THE PARTIES
1. Has there been a violation of the applicant’s right to respect for his family life, contrary to Article 8 of the Convention, in the light of the proceeding for the return of his child giving rise to the final decision no. 299 of the Bucharest Court of Appeal (adopted on 16 June 2018 and notified to the parties on 13 August 2018)? In particular, is the Court of Appeal’s interpretation of the notion of “habitual residence” in the present case consistent with the requirements of the Hague Convention on the Civil Aspects of International Child Abduction and of the Council Regulation (EC) No. 2201/2003 of 27 November 2003 concerning jurisdiction and the recognition and enforcement of judgments in matrimonial matters and the matters of parental responsibility (“the Brussels II bis Regulation”)?”
Concluziile noastre
Prin urmare, se vor purta discuții foarte importante jurisprudențial în ceea ce privește interpretarea noțiunii de ”reședință obișnuită”, în raport de prevederile Convenției de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii, stabilindu-se și aplicându-se în concret criteriile de definire a noțiunii.
Notă
Acest articol este proprietatea intelectuală exclusivă a Grigoriu Alina și Grigoriu Andrei, CA Asociate. Reproducerea conținutului NU este permisă fără acordul nostru explicit.