Blog

I. Incriminarea genocidului și a infracțiunilor din această sferă

1. Primele norme și atitudini la nivel mondial

Incriminarea genocidului a apărut odată cu civilizarea societății, din dorința de a restrânge ororile războiului și a avut ca scop inițial protejarea prizonierilor, precum și a populației necombatante într-un mediu afectat de conflicte.

Astfel, deși inițial normele au avut în vedere ocrotirea combatanților, protecția s-a extins și asupra civililor din zone ocupate.

Aici vorbim despre norme apărute în a doua jumătate a anilor 1800, exemplificând Prima Convenție de la Geneva pentru Ameliorarea Situației Răniților din Armatele de pe Câmpul de Luptă, din 22 august 1864.

Subsecvent, unul dintre precursoarele judecării criminalilor de război a fost celebrul proces al soldaților americani acuzați de crime de războiⁱ, în care Curtea Marțială a Statelor Unite a judecat și condamnat un număr de soldați americani, adică proprii lor soldați, pentru violarea legilor războiului în timpul Campaniei din Filipine, anii 1899–1902. Față de această campanie, inclusiv faimosul Mark Twain a scris despre atrocitățile comise.

2. Dezvoltarea normelor

La sfârșitul Primului război mondial s-a pus problema atât a reglementării legilor internaționale privitoare la tratamentul necombatanților, cât și a priozonierilor de război. Materializarea acestor norme s-a făcut prin documentele numite Convențiile de la Geneva, în număr de patru, care stabilesc standardele dreptului internațional în acest domeniu. Ultimul amendament a fost definitivat în anul 2005.

3. Conceptul de „genocid”

Acest concept a fost dezvoltat în contextul atrocităților comise atât în ajunul, cât și în timpul celui de-al doilea război mondial. Aici, juristul Raphael Lemkina definea „practica exterminării națiunilor și a grupurilor etnice” ca fiind exterminarea intenționată (deliberată) a unei comunităț sau grupuri naționale, etnice, rasiale sau religioase, respectivele atrocități constituind o crimă împotriva umanității.

Subsecvent, prin Rezoluţia 96 (I) din 11 decembrie 1946, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a declarat că genocidul este o crimă la adresa dreptului ginţilor, în contradicţie cu spiritul şi scopurile Naţiunilor Unite şi pe care lumea civilizată îl condamnă.

Ca urmare a Rezoluției 96, Convenţia pentru Prevenirea şi Reprimarea Crimei de Genocid a fost adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 260A (III) din 9 decembrie 1948. Astfel s-a produs incriminarea faptei de genocid.

Conform Convenției, genocidul reprezintă:… ”oricare dintre actele de mai jos, comise cu intenţia de a distruge, în totalitate sau numai în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, cum ar fi:

a) omorârea membrilor unui grup;

b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mentale a membrilor unui grup;

c) supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care antrenează distrugerea fizică totală sau parţială;

d) măsuri care vizează scăderea natalităţii în sensul grupului;

e) transferarea forţată a copiilor dintr-un grup într-altul. ”

Totodată, Convenția prevede că: ”Persoanele care au comis genocid sau unul dintre actele enumerate la art. III vor fi pedepsite indiferent că sunt conducători, funcţionari sau particulari. ”

4. Lărgirea noțiunii

Actualmente, genocidul este considerat ca fiind o noțiune care este întregită de cea a crimei împotriva umanității, ambele alcătuind o sferă conceptuală care incriminează cele mai grave infractiuni de acest gen.

II. IMPRESCRIPTIBILITATEA CRIMELOR ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII

1. Convenția din 26 noiembrie 1968 asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 26 noiembrie 1968.

În chiar Preambului documentului, Adunarea Generală a ONU a afimat ”principiul imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii şi să se asigure aplicarea lui universală”,

Aici, Adunarea Generală a consacrat imprescriptibilitatea atât a crimelor de război, cât și a crimelor contra umanităţii, indiferent dacă sunt comise în timp de război sau în timp de pace.

2. Hotărârile importante ale Curții Europene a Drepturilor Omului

Din punctul nostru de vedere, cele mai importante statuări sunt cele desprinse din Cauza Konov contra Lituaniei, Cererea nr. 36376/04, Hotărârea (Mare Cameră) din 17 mai /2010.

Aici, CEDO a arătăt inaplicabilitatea oricăror norme referitoare la intervenirea prescripției și, ca atare, imprescriptibilitatea, în virtutea dreptului internațional, a acuzațiilor și urmăririi penale cu privire la actele comise în cel de-al doilea Război Mondial de către un soldat al URSS;

Totodată, CEDO a arătat că acțiunile d-lui Konov ”constituiau infracțiuni definite cu o accesibilitate și previzibilitate suficientă de legile și obiceiurile războiului (para. 244)”.

III. INCRIMINAREA CRIMELOR COMUNISMULUI

3. Viziunea europeană: amintirea trecutului

În ultimii ani, societățile europene au incriminat faptelor fostelor regimuri dictatoriale. Astfel, pe data de 19 septembrie 2019, la Strasbourg, sub egida ”Importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europe” a fost adoptată Rezoluția Parlamentului European din 19 septembrie 2019 referitoare la importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei (2019/2819(RSP).

Din motivele expuse în Preambul, subliniem că:

”întrucât comemorarea victimelor regimurilor totalitare, precum și recunoașterea și conștientizarea moștenirii europene comune a infracțiunilor comise de dictaturile comuniste, naziste și de alte dictaturi, sunt de o importanță vitală pentru unitatea Europei și a cetățenilor săi și pentru consolidarea rezilienței europene față de amenințările externe moderne”.

În consecință, Rezoluția

”reamintește că regimurile naziste și comuniste au comis genocid și crime în masă și au recurs la deportări, cauzând în secolul XX pierderi de vieți omenești și privări de libertate la o scară nemaivăzută în istoria umanității; reamintește crimele îngrozitoare ale Holocaustului comise de regimul nazist; condamnă în termenii cei mai categorici actele de agresiune, crimele împotriva umanității și încălcările în masă ale drepturilor omului comise de regimurile totalitare nazist, comunist și de alte regimuri totalitare”.

4. Consolidarea viitorului european. Judecarea crimelor împotriva umanității

Totuși, declarațiile politice fără urmări nu au, întotdeauna, impactul generării urmărilor. Ca atare, în prezent, pentru a nu mai se întâmpla niciodată ce s-a întâmplat, pentru a da forță legii și democrației, iar nu dictaturii, pentru a asigura lepădarea de trecut, democrațiile europene încearcă crearea Tribunalului Internaţional pentru Crimele Comunismului.

Vorbim aici despre faptul că în august 2015, în cadul unei conferinţe europene dedicate împlinirii a 76 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, a fost propusă, la Talinn, în Lituania, înfiinţarea unui tribunal internaţional pentru investigarea crimelor comunismului.

Redăm Declaraţia de la Tallinnⁱⁱ:

“În această zi pan-europeană de comemorare a victimelor regimurilor totalitare, ne aducem aminte de toate victimele acestor regimuri. Trebuie să fim uniţi împotriva totalitarismului, indiferent de sursele sale ideologice şi de forma lui de exprimare.

(…)

”Genocidul şi crimele împotriva umanităţii sunt crime care nu se prescriu. Victimele crimelor comise de regimurile totalitare au dreptul la justiţie. Din păcate, practica investigării şi condamnării crimelor regimului comunist este insuficientă şi lipsită de coordonare între ţări.”

IV. LA SFÂRȘIT

În contextul acesta, urmărind investigarea crimelor contra umanității astfel cum au fost comise contra copiilor instituționalizați, Asociația Umanitară “Il Chicco”, alăturându-se organismelor precum IICCMER, a început demararea investigaților privind identificarea victimelor, precum și identificarea și pedepsirea călăilor .

În acest moment, nu există un tribunal european specializat. Însă acțiunile în justiție pot fi demarate intern, în cadrul penal deja existent. Ca argument avem incriminarea generală, precum și imprescriptibilitatea. Ca argument mai avem, din păcate, dovezile privind existența crimelor.

Vom reveni cu descrieri ale noastre, astfel cum sunt deja conceputeⁱⁱⁱ.